Haideţi să vă povestesc paţania dragii moşului !
Textul meu de pe blog " Starea Naţiunii " a fost publicat, bineînteles fără să fiu întrebat, pe un aşa-zis forum de dezbateri… Şi aşa a început aventura, pt. ca diferiţi " autori " au început să-si dea cu părerea despre conţinutul textului meu… şi ce păreri autorizate, şi ce analize profunde şi la obiect… Dar aşteptaţi… s-o luam cătinel…
Primul ia cuvântul cică " moderatorul " forumului , un individ fără identitate, care se prezinta gen Agent 007 şi care îmi da o lecţie , el ( o sa vedeţi cine ) mie ( pe mine mă cunoasteţi şi dacă nu puteţi afla totul " glasnost " de pe acest blog ) spunând-mi ce nu se cade să fac… Mă îndoiesc că individul ştie să citească ( cu siguranţă n-a citit în viaţa lui o carte ! ) , în orice caz nu ştie să scrie. El, ca si cvasi-totalitatea participanţilor la dezbateri, e incapabil să " descifreze " un text ( cine mai are răbdare s-o facă " în ţărisoara noastră " ? ), ca să- i înteleaga mesajul, deşi în cazul în speţă e clar că lipsa unui minimum de cultură reprezintă un impediment de netrecut pt. întelegerea unui text, cât de cât, complex. Deci ce face ? Scoate o " chestie " din context şi-i trânteste o concluzie ( ? ) ca nuca-n perete, care n-are nimic de-a face cu ce am scris eu şi nu poate fi în nici un fel degajată din lectura textului meu!!! Chestionat direct de mine, unde a gasit în textul meu ceea ce pretinde, individul, care, pe lânga ca e incult, mai e si laş, refuză sa răspundă, pretinzând ca are dreptul să aibă altă părere decât mine…afirmatie, care n-are nimic de-a face cu discuţia…Sigur că are acest drept…de altfel nu mi-ar ramâne decât să mă sinucid, daca aş avea aceleaşi opinii ca dânsul ! Când întrebarile mele devin mai insistente, 007 le şterge şi mă elimină pe mine din dezbaterea legată de propriul meu text ! Mişto nu ?
O să mă-ntrebaţi de ce moderatorul se comportă de aceasta manieră ? Pt. că lui îi convine o dezbatere haotică, la ( sub- ) nivelul lui de întelegere, pe care o poate controla ( ţărişoara noastra e plina de mini-ceauşei, purtăm încă adânc în noi stigmatele " epocii de aur " ! ) şi în care se simte ca peştele în apă !
Şi care e discuţia de fapt ? Participanţii la ea scot câte o chestie din context şi îşi dau cu parerea debitând insanităţi, agresând persoana, dându-i sfaturi necerute ( " moderatorul ", ca si " oile lui negre " , nu ştie, ca sa împarţi sfaturi necerute e o forma inacceptabilă de agresiune şi e clasificată psihopatologic drept " sindromul salvatorului ", adică cei ce vor să " ajute " deşi nu li s-a cerut şi/sau n-au competenţa necesară ! ), dacă nu cazând direct în patologia naţională numită băşcălie ! Culmea superficialităţii ( a felului cum e citit un text de participanţii la " dezbatere " ) e când mi se reproşeazâ ceva, când eu am spus exact…contrariul !
O sa ma întrebaţi de ce pierd timpul cu genul asta de pleavă ? Pt. că acest forum e reprezentativ pt. întreaga societate românească contemporană ( dacă mai formam o societate, ceea ce implica civilizaţie, politeţe, bună creştere, respectarea regulilor etc. ), pt. că la toate nivelele se discută ca la " uşa cortului " ( ma întreb cine-i minoritar la noi, cine dă tonul ? ).
Uitaţi-vă la " discuţiile " din parlament, la cele de pe sticlă, unde ţaţe inculte şi agresive ( de ce sunt femeile majoritare în această funcţie, ca şi în învatamânt… pt. că ele ne " educă ", mamele poartă o mare responsabilitate pt. " starea natiunii " ! ) " moderează " pe un ton indescriptibil ( asta a început-o una de la Pro TV şi a devenit regulă…într-o tara civilizata un asemenea ton e de neconceput ! ) discuţie ca la Obor, unde nimeni nu ascultă pe nimeni, unde toata lumea e nemulţumită de toată lumea, unde se practică permanent " atacul la persoană ", uitaţi-vă la felul în care se discută la ghişeele publice, în firme… şi cum e la voi acasa ?
La noi a dispărut aproape în totalitate DIALOGUL, singura metodă cunoscută pt. degajarea unui consens, aşa cum trebuie să constat şi în propriul meu domeniu psihoterapia ! Soţii nu ştiu să mai vorbească unul cu celalalt, părinţii cu copii, copiii între ei, şefii cu subalternii, angajaţii între ei etc.,etc., lista se poate continua la nesfârşit…se discută peste tot ca la şatră… dar nu va plângeţi, pt. ca voi i-aţi acceptat pe aştia ca profesori si v-aţi dovedit foarte buni elevi, nu-i aşa dragii moşului ?
À propos, daca n-aveţi nimic mai bun de făcut, atunci puteţi să vă uitaţi pe net pe " roportal starea natiunii ", ca să constataţi personal prin ce peripeţii a trecut psihoterapeutul vostru preferat, dar vă previn să vă ţineţi de nas pt. că pute… dar, mă rog, sunteti obişnuiţi, că doar vă holbaţi la TV, mergeţi la serviciu, iesiţi pe stradă, aveţi relaţii…
Romania este o cacastoare, constat asta de cite ori trebuie sa merg inapoi in Bucuresti - cu senzatia ca descind pe scara timpului si a civilizatiei.
RăspundețiȘtergereDe acord cu cele spuse ..comentate..dar "sa nu ne mai plangem..acestea sunt vremurile sa incercam sa facem ceva pentru ca avem acces la informatie si multe alte posibilitati fata de perioada comunista" cam asa a raspuns Maia Morgenstern la intrebarea lui Radu Herjeu"daca ar fi acum absolventa de teatru cum si-ar fii construit o cariera ..pentru ca tinerii spun ca nu-si gasesc locul ,nu sunt promovati..etc"
RăspundețiȘtergereTrebuie sa simtim ca avem pentru ce lupta ?Ca avem o misiune in aceasta tara ?Alexandru Tomescu (celebru violonist roman recunoscut international ) s-a intors in Romania pentru ca are ceva de spus .A calatorit foarte mult dar cand a revenit in tara dupa 1an..ATspune:."mi-au dat lacrimile cand am auzit injuraturile primului taximetrist"Este implicat in tot felul de proiecte ,concerte (vezi turneul Stradivarius).Poate va amintiti de concertele de la metrou (din Bucuresti si Washington)sustinute de tineri violonisti(Alexandru Tomescu si Joshua Bell)"Pe peronul de la Piata Victoriei, violonistul Alexandru Tomescu, imbracat modest, a cantat la celebra vioara Stradivarius. O actiune similara a fost facuta si de renumitul Joshua Bell. Tot la metrou. El a strans 35 de dolari, Alexandru Tomescu trei milioane de lei vechi.
'Joshua Bell a cantat la un metrou din Washington in cadrul unui experiment social initiat de doi ziaristi de la Washington Post. Ei urmareau sa vada care este reactia oamenilor care sunt pusi in mod neavertizat in contact direct cu arta, cu cultura.Cei doi au salile pline pe marile scene ale lumii"
Am sa spun cate ceva si din experienta mea de studenta la Arte(anulI) dupa ce am absolvit Facultatea de Stomatologie din Bucuresti.Este adevarat ca nu mai exista acea relatie maestru -ucenic ,profesorii nu doresc sa transmita mestesugul mai departe ci doar sa se foloseasca de studentii talentati .Lucrarile "micilor artisti" sunt cumparate pe nimic si vandute mai departe ca si cand apartin artistilor recunoscuti ..asistenti ,profesori universitari.
Am cativa colegi foarte talentati si care muncesc foarte mult.Invatam unii de la altii ,descoperim singuri ce ar fii trebuit sa invatam de la artistii recunoscuti.Si stiti de ce suntem asa buni colegi?Pentru ca am primit acest dar de la Dumnezeu si nu am platit pentru el!
Ioana
N-am inteles nimic din ultimul comentariu( de pe 2 mai).De fapt n-am inteles mesajul transmis si ce legatura are cu postarea din blog.
RăspundețiȘtergereCeva de genul: "unde dai si unde crapa"....
Comentariul din 2mai este o reactie la cel din 22aprilie.
RăspundețiȘtergereIoana
Apropos de starea natiunii....imi amintesc ca in momentul in care a inceput revolutia/ revolta in decembrie 1989, se dadeau la radio versuri patriotice. Mama mi-a atras atentia aspura unor versuri.."o constiinta, care nu se indoaie... e ceausescu nicolae"... Starea natiunii de atunci este valabila si acum..."o constiinta, care nu se indoaie"...
RăspundețiȘtergere