CINE ARE NEVOIE DE PSIHOTERAPIE?
Nu va speriati! N-o sa va spun ca mai toata lumea…in nici un caz voi! De psihoterapie au nevoie PUTINI. Nu pentru ca numarul “nevroticilor” (cei care nu sunt in stare sa se descurce cu dificultatile, cu care viata ne confrunta pe toti) ar fi in scadere, ci pentru ca, o psihoterapie demna de acest nume sa poata fi eficace trebuie sa fie indeplinita o conditie.
Conditia se numeste CONSTIINTA (unii o numesc supra-eu), deci PROCESUL DE CONSTIENTIZARE.
Persoana accepta (a accepta nu inseamna a fi de acord) ca are o “problema”, ca “ceva” (un blocaj) o “impiedica” sa se “realizeze” (REALIZARE DE SINE = SENSUL VIETII)de ex. profesional, relational, social (n-are prieteni) conform posibilitatilor, potentialului ei… care i-au fost de altfel confirmat (fata buna/baiat bun, sau QI ridicat). Si acel ceva nu poate fi doar cauzat de copilaria nefericita, ghinion, politica, vreme etc. Cel putin o parte ne incumba. Acceptarea acestei parti se numeste RESPONSABILITATE (sa te simti responsabil pentru calitatea vietii tale, inclusiv pt. esecuri).
Preluarea partii sale de responsabilitate este conditia sine qua non, premiza, baza contractului psihoterapeutic, fara de care ” succesul ” psihoterapiei este din start exclus.
Discutarea “motivatiei” (deja la prima sedinta trebuie pusa intrebarea : ce astepti/vrei (speri) etc. de la mine psihoterapeut ?) este obligatorie, alfel psihoterapeutul nu-si merita onorariul. Pacientul (detinatorul tulburarii) trebuie sa fie atent…si daca chestiunea motivatiei-reponsabilitatii nu e mentionata, atunci sa stie, ca “ceva este putred in Danemarca” psihoterapiei !
In lipsa i se da pacientului sentimentul (este indus in eroare, ca se va intampla o minune (nu exista minuni si cele mentionate sunt fantezii), ca terapeutul “stie” el ce face (atitudinea obisnuita a medicului la noi), ca dispune el de mijloacele necesare pt. a te “vindeca” si in acest caz va recomand s-o luati la goana cat va tin picioarele.
Psihoterapia e o metoda stiinfica, care permite rezolvarea “problemelor” celui care vine in psihoterapie (deci celui care sufera). Eu il numesc PACIENT (termen clinic), altii CLIENT (pentru mine termen cu rezonanta de piata…nu te duci la medic sa cumperi,chiar daca platesti,ci sa afli remediu pt. suferinta). “Suferinta” e urmarea sentimentului insuportabil de nerealizare, esec, limitare artificiala, dezorientare, dezabuzare, deznadejde chiar! Metoda e stiintifica pt. ca un terapeut, demn de acest nume, stie exact ce are de facut, pas cu pas, pentru tratarea simptomului prezentat de pacient.
Din 1895 incoace (S. Freud: Psihanaliza), s-au dezvoltat (prea) multe forme de psihoterapie (unele tinand chiar de hocus-pocus), mai mult sau mai putin (!) eficace. Fiti atenti cu cine aveti de-aface, criteriul fiind sentimentul infailibil ca (fiecare sedinta!) va ajuta, ca ati obtinut ceva, ca progresati, ca “presiunea” diminueaza. Altfel e mai cuminte sa va luati talpasita. Eu prefer sa integrez elemente din mai multe metode psihoterapeutice, pt. a fi la inaltimea asteptarilor justificate ale pacientului. Pe o baza “sistemica” (Jay Haley de ex.),care imi da posibilitatea sa inteleg SISTEMUL PACIENTULUI, legatura dintre TOTI factorii relevanti pt. situatia acestuia, utilizez instrumente hipnoterapeutice (Milton Erickson), pt. a avea acces la enormele resurse (nefolosite) din inconstient si notiunea de “script” (destin), pentru a-i da persoanei posibilitatea de a depasi “blestemul”, care pare sa apese asupra ei si care il impiedica sa se poata realiza din plin in viata ( -Analiza Tranzactionala – Eric Berne )
Cei care ar putea avea nevoie de ajutorul specialistului pot fi PERSOANE INDIVIDUALE (terapie individuala), care au probleme personale, de ex. de ordin profesional, relational sau social, cupluri (terapie de cuplu), care nu “functioneaza” ,precum si-ar dori-o cei doi si copii/ adolescenti “problematici” (terapia de familie). Nu se pot ajuta eficient copiilor fara implicarea parintilor, de care acestia depind, “simptomul” care “deranjeaza” avandu-si “originea” in mediul in care copilul traieste ! Nu exista ( statistic ) decat foarte putini copii ” defecti ” !
O psihoterapie, demna de acest nume, trebuie sa duca la disparitia “problemei” initiale, pacientul dobandind mijloacele necesare depasirii dificultatilor inerente vietii. Sentimentul (de viata), care e obligatoriu sa se instaleze, e cel de LIBERTATE interioara, persoana simtindu-se bine in propria piele. E un sentiment foarte placut credeti-ma, … e precum atunci (de regula nu des) cand te simti ” realmente ” in largul tau ” !
Nu va speriati! N-o sa va spun ca mai toata lumea…in nici un caz voi! De psihoterapie au nevoie PUTINI. Nu pentru ca numarul “nevroticilor” (cei care nu sunt in stare sa se descurce cu dificultatile, cu care viata ne confrunta pe toti) ar fi in scadere, ci pentru ca, o psihoterapie demna de acest nume sa poata fi eficace trebuie sa fie indeplinita o conditie.
Conditia se numeste CONSTIINTA (unii o numesc supra-eu), deci PROCESUL DE CONSTIENTIZARE.
Persoana accepta (a accepta nu inseamna a fi de acord) ca are o “problema”, ca “ceva” (un blocaj) o “impiedica” sa se “realizeze” (REALIZARE DE SINE = SENSUL VIETII)de ex. profesional, relational, social (n-are prieteni) conform posibilitatilor, potentialului ei… care i-au fost de altfel confirmat (fata buna/baiat bun, sau QI ridicat). Si acel ceva nu poate fi doar cauzat de copilaria nefericita, ghinion, politica, vreme etc. Cel putin o parte ne incumba. Acceptarea acestei parti se numeste RESPONSABILITATE (sa te simti responsabil pentru calitatea vietii tale, inclusiv pt. esecuri).
Preluarea partii sale de responsabilitate este conditia sine qua non, premiza, baza contractului psihoterapeutic, fara de care ” succesul ” psihoterapiei este din start exclus.
Discutarea “motivatiei” (deja la prima sedinta trebuie pusa intrebarea : ce astepti/vrei (speri) etc. de la mine psihoterapeut ?) este obligatorie, alfel psihoterapeutul nu-si merita onorariul. Pacientul (detinatorul tulburarii) trebuie sa fie atent…si daca chestiunea motivatiei-reponsabilitatii nu e mentionata, atunci sa stie, ca “ceva este putred in Danemarca” psihoterapiei !
In lipsa i se da pacientului sentimentul (este indus in eroare, ca se va intampla o minune (nu exista minuni si cele mentionate sunt fantezii), ca terapeutul “stie” el ce face (atitudinea obisnuita a medicului la noi), ca dispune el de mijloacele necesare pt. a te “vindeca” si in acest caz va recomand s-o luati la goana cat va tin picioarele.
Psihoterapia e o metoda stiinfica, care permite rezolvarea “problemelor” celui care vine in psihoterapie (deci celui care sufera). Eu il numesc PACIENT (termen clinic), altii CLIENT (pentru mine termen cu rezonanta de piata…nu te duci la medic sa cumperi,chiar daca platesti,ci sa afli remediu pt. suferinta). “Suferinta” e urmarea sentimentului insuportabil de nerealizare, esec, limitare artificiala, dezorientare, dezabuzare, deznadejde chiar! Metoda e stiintifica pt. ca un terapeut, demn de acest nume, stie exact ce are de facut, pas cu pas, pentru tratarea simptomului prezentat de pacient.
Din 1895 incoace (S. Freud: Psihanaliza), s-au dezvoltat (prea) multe forme de psihoterapie (unele tinand chiar de hocus-pocus), mai mult sau mai putin (!) eficace. Fiti atenti cu cine aveti de-aface, criteriul fiind sentimentul infailibil ca (fiecare sedinta!) va ajuta, ca ati obtinut ceva, ca progresati, ca “presiunea” diminueaza. Altfel e mai cuminte sa va luati talpasita. Eu prefer sa integrez elemente din mai multe metode psihoterapeutice, pt. a fi la inaltimea asteptarilor justificate ale pacientului. Pe o baza “sistemica” (Jay Haley de ex.),care imi da posibilitatea sa inteleg SISTEMUL PACIENTULUI, legatura dintre TOTI factorii relevanti pt. situatia acestuia, utilizez instrumente hipnoterapeutice (Milton Erickson), pt. a avea acces la enormele resurse (nefolosite) din inconstient si notiunea de “script” (destin), pentru a-i da persoanei posibilitatea de a depasi “blestemul”, care pare sa apese asupra ei si care il impiedica sa se poata realiza din plin in viata ( -Analiza Tranzactionala – Eric Berne )
Cei care ar putea avea nevoie de ajutorul specialistului pot fi PERSOANE INDIVIDUALE (terapie individuala), care au probleme personale, de ex. de ordin profesional, relational sau social, cupluri (terapie de cuplu), care nu “functioneaza” ,precum si-ar dori-o cei doi si copii/ adolescenti “problematici” (terapia de familie). Nu se pot ajuta eficient copiilor fara implicarea parintilor, de care acestia depind, “simptomul” care “deranjeaza” avandu-si “originea” in mediul in care copilul traieste ! Nu exista ( statistic ) decat foarte putini copii ” defecti ” !
O psihoterapie, demna de acest nume, trebuie sa duca la disparitia “problemei” initiale, pacientul dobandind mijloacele necesare depasirii dificultatilor inerente vietii. Sentimentul (de viata), care e obligatoriu sa se instaleze, e cel de LIBERTATE interioara, persoana simtindu-se bine in propria piele. E un sentiment foarte placut credeti-ma, … e precum atunci (de regula nu des) cand te simti ” realmente ” in largul tau ” !
