• PSIHOTERAPIE INDIVIDUALA
E indicata in cazul in care cineva are sentimentul dezagreabil si mai ales limitativ sau, cateodata, chiar handicapant, ca nu e stapan pe viata lui, ca ii e greu sa se descurce cu greutatile INERENTE existentei, ca nu reuseste profesional, relational sau social, precum simte ca ar trebui sa fie posibil s-o faca, tinand seama de calitatile si pregatirea sa. Deci prima motivatie pentru psihoterapie e SUFERINTA. Din pacate doar cei care sufera sunt, cateodata, dispusi sa se confrunte cu cauzele suferintei lor si sa-i caute solutii…nu si cei, care ii fac pe ceilalti sa sufere…exceptand situatiile rare, cand sunt OBLIGATI de acestia, pentru ca, trebuie sa stiti ca cel care oprima e dependent (cu toate ca sa da mare) de cel pe care il oprima.
Am mentionat notiunea de CAUZA, pentru ca nu exista efect fara cauza. Orice "tulburare" (nu exista boli psihice, asta e o inventie a ignorantilor, care-si baga picioarele in existenta oamenilor) e determinata de ceva, de regula de o multitudine de factori. Cauza esentiala e EDUCATIA, multi dintre noi sunt prost pregatiti pentru viata, nu "stiu" cum sa se comporte si procedeze, ca sa reuseasca (REUSITA=SENSUL VIETII). Cauzele trebuiesc decelate si "pacientul"(detinatorul suferintei)trebuie sa invete(psihoterapia = reeducare)care sunt acele mijloace care ii lipsesc (de ex. increderea in sine, sau o comunicare eficienta etc.) si de care are neaparata nevoie, ca sa reuseasca in ceea ce intreprinde. A doua conditie sine qua non pentru a recurge la psihoterapie e preluarea RESPONSABILITATII, caracteristica principala a maturitatii. Nu suntem "vinovati" pentru ceea ce ne-a fost impus(copiii, fiind dependenti, n-au decat posibilitati derizorii- scancete, tipete, "prostii" etc.- de aparare), dar suntem total responsabili, daca ajunsi la varsta "ratiunii" (nu toti o atingem ),nu facem TOT posibilul, ca sa ne regandim si reasezam viata.
Deci psihoterapeutul trebuie sa determine (diagnostic) cu exactitate "chirurgicala" cauzele "suferintei" si sa stie la fel de exact, ce trebuie facut (indicatie) dispunand de METODELE - dupa parerea mea nici o metoda singura nu e suficienta pt. a "trata" eficient complexitatea "cazurilor", cu care suntem confruntati (cel mai putin psihanaliza, care nu dispune de mijloace terapeutice…fara a mai vorbi de "aiureli" -un astronom pretindea, ca astronomia, adica cititul in stele…ar fi o metoda terapeutica…nu mi-a venit sa cred ca, cineva poate afirma asemenea nazbatii) - adecvate tratarii fiecarui caz, fiecare situatie fiind UNICA (terapie pe masura in acceptia lui Milton Erickson).
Psihoterapia a reusit, daca suferinta a disparut si persona dispune de tehnicile necesare rezolvarii situatiilor, cu care viata il confrunta. Sfirsitul unei terapii are ceva bizar …fostul pacient constata, ca nu mai are nevoie de terapeut, pt. ca se poate "descurca" foarte bine singur…iar terapeutul trebuie sa se "descurce" cu faptul, ca a devenit "inutil", dar se poate consola cu sentimentul atat de placut al datoriei implinite.
Exceptie fac cei, care vin in terapie cu dorinte "limitate", cei care se multumesc cu putin…si au putin!
• PSIHOTERAPIE DE CUPLU
E total diferita de cea individuala, aici fiind vorba de felul defectuos in care e "administrata" relatia si care are ca urmare faptul ca ei "nu se mai inteleg"("nu ma mai iubesti ca alta data") Ceea ce e cel mai evident detracata e COMUNICAREA (certuri nesfarsite, reprosuri, jigniri, tacere ostila, umilinte sau chiar…).
Sa "intretii” o relatie de durata e greu, asta se invata, ca orice altceva de altfel…majoritatea oamenilor isi intretin relatia precum au facut-o parintii lor(desi "intentioneaza" sa n-o faca, in nici un caz la fel). Asa se face inconstient si alegerea partenerului…"cine se aseamana se aduna".
Terapia e posibila doar cand cel, care dispune de PRIVILEGII (avantaje care, de fapt, nu ti se cuvin) e dispus sa renunte la ele…ceea ce DESEORI nu e cazul (ci "sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic ").
Partenerii trebuie sa invete sa-si "defineasca" (fiecare relatie are o definitie implicita, de ex. intr-o relatie sado-masochista…sadicul il chinuie pe masochist, caruia ii place…de acea ei nu vin in terapie, fiindca sunt fericiti) altfel relatia, o definitie acceptabila pe termen mediu (relatiile se termina, nu dureaza o "vesnicie" din pacate) sau lung, pentru amandoi, bazata pe egalitate (in drepturi si datorii) si respect reciproc. Noul "contract” se negociaza APRIG(credeti-ma!) de un psihoterapeut dispunand de "tehnicile" necesare, iar terapia e terminata, cand partenerii dispun de o noua baza valabila de convietuire.
• TERAPIE DE FAMILIE
Se adreseaza familiilor cu copii/adolescenti "problematici". Exista putini copii "defecti" de la natura, deci simptomul copilului e determinat de ceva. Pentru a avea conditii bune de dezvoltare, copilul e dependent, in primul rand, de calitatea axei parentale…cu cat parintii, in calitate de parteneri, se inteleg mai bine, atitudinea lor educativa unitara, comunicarea lor eficienta, sentimentele lor autentice, cu atat cadrul existential al acestuia e mai propice dezvoltarii lor armonioase! Ceea ce le lipseste in primul rand copiilor cu probleme e un just simt al datoriei! El trebuie sa-si indeplineasca datoriile(nu, de ex. "mamitica" in locul "odorului"), ceea ce le intareste increderea in ei, sa se simta acceptati si tratati in mod egal (nu baietii au drepturi si fetele datorii, precum in famiile cu concepii existentiale arhaice).
Deci functionarea familiei trebuie asezata pe alte baze, care sa faca posibila dezvolarea armonioasa a copiilor, care nu mai au nevoie, in acest caz, sa produca simptome, care sunt, de regula, un strigat de disperare.
• CONSILIERE PSIHOLOGICA
Se adreseaza persoanelor cu terapia incheiata, cu care terapeutul are o buna baza de lucru (incredere) si care pot avea conjuctural un subiect de discutie, pentru care nu gasesc singuri solutia, sau nu sunt siguri de ea si vor sa se sfatuiasca cu terapeutul.
Sau persoane care vor sa fie consiliate in legatura cu o problema circumscrisa.
