“Copii pe care nu-i iubeşte mama lor”

  E un vers dintr-un cântec a lui Tudor Gheorghe !

Luaţi-vă suficient timp şi reflectaţi, dragilor, ca să puteţi constata ce resimţiţi la auzul acestor câteva vorbe, incomparabil odioase ! Şi totuşi, aflaţi că ( mult prea ) mulţi copii nu sunt iubiţi de mamele lor ! Sigur că mamele respective vor protesta…că cum adică ele nu şi-ar iubi copiii ? Ele sunt sincere, fiind convinse că-i iubesc…ce nu realizează ele însă e, că-şi " iubesc " copilul PENTRU ELE ( nu pentru el, copilul ) şi că asta nu-i dragoste, ci contrariul ei, câteodată chiar canibalism ( Freud ), gen " mânca- l-ar mama " ! De regulă aceste mame aşteaptă/ vor ceva de la copil, deseori să le despăgubească pentru că nu sunt/n-au fost iubite. Motivele acestei " posesii " ( copiii nu apartin parinţilor, ci lor înşile, părintii îi pun pe lume pentru ca ei, copiii, să-şi trăiască viaţa lor ! ) pot fi multiple, dar toate contrazic noţiunea de dragoste, pentru că dragostea nu poate fi decât necondiţionată ! Se spune pe nemţeste : " ce minunat e că EXIŞTI " ( îmi convine ca definiţie a dragostei ! ), pentru că iubeşti pe cineva pentru ce este ( e fătul tău ), nu pentru ce face pentru tine ( te iubesc dacă ? ) !

Dragostea e primul sentiment, care " se învaţă " în primul an de viaţă ( " încredere iniţiala" la Erik Erikson )… sau nu ( "neîncredere iniţiala" ) şi, anume pentru că copiii sunt/sau nu iubiţi de mama lor, mama fiind, din motive uşor de înteles, prima persoana de referinţă în viaţa unui copil ( sa ma ierte taţii, dar noi devenim mai târziu relevanţi în dezvoltarea copiilor ) ! De aceea bebeluşii se comportă aşa de diferit , cei iubiţi sunt mulţumiţi, plâng doar cu motiv ( durere etc. ), copii gen " raza de soare ", ceilalţi sunt chinuiţi, plângacioşi etc. Când îşi iubesc mamele copiii, realmente pentru ei, nu pentru ele ? Când îi ACCEPTA necondiţionat ( pentru că sunt ai lor ) şi fac permanent efortul de a-i înţelege în realitatea lor unică, nepretinzând nimic pentru ele, recompensa lor fiind exclusiv secundară, ca urmare a dezvoltării armonioase a odraslelor lor ( frantujii au o expresie puţin ciudată pentru a o exprima : " mă felicit pentru succesul tău " ), adică, cumva să iei parte/să te bucuri de bucuria/reuşita altuia. Copiii, care se simt iubiti de mama lor învaţă să se iubească, adică să se accepte, ceea ce e o conditie indispensabila pentru a putea apoi iubi, mai târziu, la rândul tău ! Deci dragostea înseamnă,repet,ÎNTELEGERE/ACCEPTARE !

Ce se întâmplă cu copiii, numeroşi, care n-au fost iubiţi de mamele si, mai târziu, de taţii lor ? Milton Erickson, care e referinţa mea esentială în psihoterapie, dar şi model existenţial, explică de ce femeile, care au fost dintotdeauna, adica de mici, grase, au  mari dificultăţi să slăbească ? Pentru că ele nu ştiu ce înseamnă să fii slab, cum te simţi, mişti, chiar respiri etc. fiind slab…
Acelaşi lucru se întâmplă cu cei care n-au fost iubiţi, ei sunt incapabili să recunoască dragostea. Ce face un copil, care nu se simte iubit ? Pentru că e obligatoriu să întreprinzi ceva, pentru că fără un minimum de dragoste viaţa e insuportabilă, câteodată chiar imposibila ( vezi notiunea de marasm la Rene Spitz ) ! Încearcă să FACA ceva, să ofere motive, pentru a fi iubit ( copii cuminţi ), sau pentru a da motive pentru lipsa de dragoste ( copii " răi "…şi ştiu pertinamente despre ce vorbesc ! ), pentru că, să nu te simţi iubit de cei care te-au pus pe lume ( nota bene : fără să te consulte în prealabil ), e insuportabil…poţi, la propriu, " să înnebuneşti " ! Să pui un copil pe lume reprezintă cea mai mare responsabilitate posibilă şi de câte ori sunt puşi copii pe lume pentru a " rezolva " o problemă ? Problema nu se rezolvă niciodată, dar vai de bietul copil !
          Deveniţi adulţi, copiii, care n-au fost iubiţi de mama lor, aplică aceeaşi tactică, necunoscând alta, şi anume caută persoane pe care să le " servească ", să le dea motive, ca să le iubească, sperând, ca, în felul acesta, drept recunoştiinţă ( ? ) să fie iubiţi ? Nu funcţionează NICIODATĂ ! Pentru că, repet, nu suntem iubiţi pentru ce facem, ci pentru ce suntem ! Singurul rezultat, pe care îl pot obţine, este că sunt exploataţi, câteodată chiar vampirizaţi ! Poate aţi auzit că celor neiubiţi le merge rău, inclusiv somatic ! V-aţi întrebat vreodată, de ce escrocii sentimentali au succes ? Vă daţi seama câţi naive/naivi nu asteaptă altceva decât să se iluzioneze ? Si când se trezesc…stiţi vorba aia…şi bătută, şi…,şi cu banii luaţi ?

Cineva care n-a fost iubit nu e în stare ( ìn sensul lui M. Erickson din exemplul cu femeile grase ) sa recunoască dragostea, neştiind ce e aia…Dacă întâlnesc pe cineva, care îl iubeşte, aceştia devin sceptici, suspicioşi, pentru că nu le vine sa creadă, că cineva ar putea să-i iubească necondiţionat, fără să le ceară nimic…De altfel cele doua categorii nu se prea întâlnesc fiind incompatibili şi când se înfiripă ceva, relaţia nu capată consistenţă şi nu durează.

Poate ca-mi reproşaţi că sunt pesimist ? Nu sunt nici pesimist, nici optimist, sunt realist, pentru că ştiu, si v-o tot repet, că nu există problemă ( psihică ) fără soluţie ! Poţi să înveţi, ca adult, să iubeşti, dar pentru asta, e NECESAR să începeţi cu voi, să vă acceptaţi, nu să cautaţi, inutil, acceptarea celorlalţi, pentru că cei care n-au fost iubiţi, aceia o cauta invariabil doar la cei, care nu le-ar da-o în nici un caz, pentru că şi-ar pierde, dacă ar face-o, ascendentul ! Credeţi că pisica care se joaca cu şoarecele, îl consideră pe acesta " demn de dragoste " ?
 Începeţi-vă ziua, de ex., uitându-vă în oglindă şi spunându-vă ce minunate/minunaţi sunteţi ( narcisismul e altceva ! ), dar pentru asta e necesar să trăiţi just, pentru că nu te poţi minţi pe tine însuţi, trebuie să fii " demn de dragoste " ! Să nu înţelegeţi că sunt de parere c-ar fi uşor, e teribil de dificil, precum toate lucrurile importante, şi dragostea-i esenţială…ştiu însă pertinamente că-i posibil !

MASCULIN, FEMININ

MASCULIN, FEMININ e titlul unui film de JL Godard, în care e vorba de relaţiile heterosexuale ale unor tineri francezi în anii ‘ 60 . Pe vremea aia la noi era spre sfârşitul terorii sângeroase ( canalul  = " mormântul burgheziei ", Pitesti, Gherla, Sighet si ( multe ) altele  ) şi începutul ( scurtului ) " dezghet ", relaţiile femei - bărbaţi erau simple ! Cum toata lumea, cu excepţia " nomenclaturii ", era săracă lipită pământului, relaţiile emoţionale erau unul din puţinele domenii ( alături de cultură de ex. ), care reprezentau spaţii de libertate pentru că, greu controlabile ( n-a durat însă mult, doar pâna s-au interzis avorturile ), era locul unde se putea trăi intens ( bucurie / plăcere ), relaţiile erau, în general, simple, fără manipulări, bărbatii erau potenţi şi femeile " frumoase ", dar nu devreme acasă !

Care e situatia astăzi după decenii de ceauşism ( individul era, printre altele, şi inhibat sexual ) şi iliescenism, în care ne aflăm încă, dovadă " activitatea politică " ( ? ) recentă a zâmbareţului nepot ! Ce asemănare între " bunic " şi " nepot ", nu-i aşa dragilor ?

Dacă vorbim de relaţiile femei - barbati, atunci ne ocupăm de educaţie ( adică pregatirea copiilor pentru viaţă ), deci, în primul rând, de mame, pentru că la noi taţii sunt, de regulă, absenţi din educaţia copiilor, asa cum e ea conceputa de mamele noastre naţionale, care " concepţie " e simplă : băieţii au drepturi şi fetele datorii ! Legat de asta îmi amintesc ce mi-a povestit prima născută a unei familii şi anume cum tatăl si fraţii ei stăteau la masă şi ea, foarte tânără pe atunci, îi " servea " ( verbul poate fi transferat şi pe alte " situaţii ", în care e de " datoria " unei femei " cuminţi " ( adică cu creierul spălat de o mama aşişderea ) să stea la dispoziţia domnului şi stăpânului ei…propriile dorinţe , bineînţeles, necontând ! ), ei mâncau, se ridicau dela masă ( ce credeţi, mulţumeau ? ), ea debarasa, spăla vasele…dupa cum ştiţi mai sunt multe alte " corvezi " ( spălat, călcat, curăţenie etc. ) de făcut într-o gospodărie şi cineva trebuie să le facă, nu-i aşa ? Vă puteţi închipui, dragii mosului, ce fel de relaţii vor avea, ca adulţi, fetele şi băietii crescuţi precum în exemplul de mai sus ?

Funcţia principală a educaţiei e instruirea SIMŢULUI DATORIEI, copilul învată ce se asteapta de la el, cum trebuie sa se comporte, ce e obligat sa faca, pt. că, dacă n-o va face aşa cum se aşteaptă de la el, nu va mai fi " iubit " ! Şi una din datorile esenţiale ale fiecăruia e ce are de facut în relaţie, cum trebuie să se comporte faţă de celălalt ( în cazul "  ideal " faţă de partener ! )   Deci în educatie învăţăm cum trebuie să funcţioneze relaţia ( vezi şi textul de pe blogul meu despre " definiţia relaţiei " ! ) şi " rolul " fiecăruia dintre sexe ( nu mă ocup aici de relaţiile homosexuale, nefiind specialist ), deci ce e de datoria fiecăruia.
Într-o relaţie sănătoasă,adică echilibrată, fiecare preia partea sa (jumătate) de datorie, cei doi sunt complementari (în educatie există la fel de multe funcţii paterne, precum materne) presupun ca multi din aşa-zisii specialişti vor cadea de pe scaun, citind această afirmaţie…),adică parteneri, deci respectuoşi unul cu altul! Ideea că un sex ar putea fi superior celuilalt e debilă, fiecare dintre noi e O.K. (în sensul analizei tranzacţionale), doar dacă-şi îndeplineşte conştiincios partea lui specifică de treabă!


Ce se întâmplă, de regulă, în realitate ? Cei doi se "şmecheresc " ( nu suntem noi poporul cel mai şmecher ? nu sunt ceilalţi proşti şi nu se " prind " ? nu suntem de aceea aşa de respectaţi şi apreciaţi peste tot ? ) unul pe celălalt, încearcă adică, să-l determine pe celaălalt să facă ce aşteaptă ea/el de la celălalt ! Cu ce rezultat ? Toata lumea pierde, e adevarat cel exploatat/umilit/calcat în picioare pierde mai mult ! Să constitue asta, oare, un ţel ? Se pare că, deseori, da…vă rog, dragilor, să ma contraziceţi, sunt situaţii în care ador asta !

Ce se-ntâmplă în asemenea relaţii, care sunt, din pacate, statistic majoritare ? Cei doi se detestă, nu comunică decât pentru a se insulta, învinovăţi (bineînteles că celalat e de vină, doar personal suntem plini de cele mai bune intenţii  (blestemată noţiune intenţia ( doar rezultatul contând !), doar şi iadul e plin de intenţii bune, dupa cum bine se ştie ! ), dispreţui, umili ! Dacă treci pragul unui astfel de " cuibuşor de nebunii  " (vorba vine pentru că sexualitatea e tristă, barbaţii îsi fac dacă/când ( rar ) pot mica lor treabă, iar femeile se uită, precum Jane Fonda într-un film, la ceas ) îngheţi, aerul e irespirabil, toxic, copiii sunt trişti, irascibili, nu te poti întelege cu ei ( cum spun mamele bune, care fac totul pentru odraslele lor, nu-i aşa ? ), iar părintii dezabuzaţi şi iremediabil plicticoşi ! Pentru că n-ai cum să fii în pace cu conştiinţa ta ( spun si eu aşa, pentru că tocmai conştiinţa le lipseşte ), dacă îl exploatezi/ umileşti pe celălalt, sau dacă accepţi să te laşi exploatat/umilit, pentru că pentru ceea ce acceptăm, deci nu ne apărăm demnitatea, pentru asta suntem/ devenim în aceeaşi măsură responsabili ! Deci să nu aveţi impresia că iau partea vreuneia dintre sexe, dispreţul meu pentru un comportament nedemn, le aparţine, în egală masură !

Daca există soluţii pentru mizeria asta ? Bineînteles, pentru că nu există problema fără soluţie ! În primul rând sa începem sa gândim cu propriul creier, nu să practicam ceea ce am învatat acasă ( spaţiul vital al unui copil e dat de relaţia dintre părinţi, în care creştem si pe care, de regulă, o repetăm, chiar încercând să facem contrariul ! ), să ne căutam propriul drum, să redefinim datele relaţiei, să ( re- ) descoperim dragostea, nu cea de la televizor, ci efortul permanent de a-l întelege/accepta pe celălalt ! Ar mai fi multe de spus, dar asta ar depasi cadrul acestei reflecţii, câte ceva puteţi găsi, dacă vă interesează, în alte texte de pe acest blog !